Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a redactat o serie de propuneri pentru transporatori în privința RCA, între care posibilitatea de suspendare a contractului, de plată în rate, modificarea modului de calcul al tarifului pentru polițe pe perioade mai mici de 12 luni.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunțat vineri că a transmis o adresă către Comisia Europeană (CE) prin care solicită în continuare desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea auto obligatorie RCA.
Cristian Muntean, președintele Asociației Societăților de Service Independente (ASSAI), spune că, pe 25 octombrie, reprezentanții transportatorilor profesioniști vor ieși în stradă pentru a manifesta inclusiv împotriva tarifelor fixe pentru RCA, care urmează să intre în vigoare pe 20 octombrie, așa cum prevede o ordonanță de urgență emisă de Guvern pe 20 septembrie.
Ordonanța de urgență care preia o parte dintre solicitările transportatorilor rutieri, inclusiv posibilitatea unei intervenții asupra prețurilor stabilite de către firmele de asigurări, prin fixarea unui preț de referință, a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial
În ultimii 12 ani, valoarea despăgubirilor pentru vătămări corporale a crescut de 20 de ori în România, iar frecvența vătămărilor fiind mai mare, atrage atenția șeful de la Allianz Țiriac, Virgil Șoncutean. „Noi, în fiecare an, pe străzile din România, avem un cutremur din ’77 ca și consecințe”, afirmă acesta.
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară Mircea Ursache consideră că soluția de avarie pregătită acum în mediul politic privind problema RCA trebuie urmată de o tragere la răspundere a celor vinovați, aflați chiar în interiorul supraveghetorului pieței. „Au fost erori manageriale la nivelul conducerii ASF.”
Tarifele RCA vor fi plafonate pe o perioadă de 6 luni, dar la un nivel care va fi stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a transmis, miercuri seara, Guvernul pentru transportatori.
Transportatorii rutieri afirmă că nu renunță la proteste și solicită Guvernului ca tarifele RCA să fie înghețate la valorile medii actuale ale daunelor, nu la cele viitoare.
Tariful de referință pe piața RCA va fi înghețat pentru 6 luni printr-o ordonanță de urgență care va fi aprobată astăzi de Guvern, alături de alte măsuri de reglementare, astfel încât instituțiile cu atribuții să aibă timp să implementeze noile reguli, a anunțat premierul Dacian Cioloș.
Transportatorii au ieșit optimiști de la negocierile cu Guvernul privind proiectul de ordonanță de urgență prin RCA și iau în calcul suspendarea protestului programat pentru joi, urmând însă să insiste în continuare pentru demiterea conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), căreia îi reproșează că nu a reglementat piața.
Cinci asociații ale transportatorilor s-au arătat nemulțumite de proiectul de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Finanțelor și cer modificarea acesteia, prin introducerea unei prevederi care să înghețe prețurile polițelor de asigurare auto obligatorie (RCA) la valorile medii din raportul Milliman
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului care preia o parte dintre solicitările transportatorilor rutieri, inclusiv posibilitatea unei intervenții asupra prețurilor stabilite de către firmele de asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) putând solicita firmelor de asigurări aprobarea scumpirii polițelor RCA în anumite condiții.
Tarifele polițelor RCA în cazul transportatorilor auto sunt calculate în funcție de frecvența și mărimea daunelor provocate de accidente, iar nivelul acestora nu poate fi modificat prin măsuri administrative, a afirmat directorul general al Allianz-Țiriac Asigurări, Remi Vignaud.
Transportatorii vor intra în grevă japoneză în semn de protest față de nivelul ridicat al tarifelor la asigurările obligatorii RCA și vor circula zilnic o oră cu o viteză redusă la 30 km/h, oriunde s-ar afla în România, până când prețul polițelor va fi redus la maximum 4.907 lei pe an pentru camioane, de la 22.000 de lei în prezent, a anunțat vineri Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Transportatorii din România pregătesc un protest la nivel național în perioada 14-15 septembrie, din cauza creșterii accentuate a tarifelor RCA.
Unele firme de asigurare au o politică de tarifare care se bazează pe bonusuri sau sancțiuni extreme. Pentru anumite companii de transport prețul RCA este și de zece ori mai mic decât tariful de bază, în timp ce altele plătesc de cinci ori nivelul de primă care permite asigurătorului acoperirea cheltuielilor. Aceste diferențe semnificative au atras atenția ASF.
Allianz Țiriac, Generali și Groupama înregistrează cele mai multe vânzări de RCA pentru TIR-uri, deși strategia lor nu se bazează pe acest segment. "Specialiștii" în domeniu, pe de altă parte, companii ca Euroins, Carpatica sau City Insurance, toate cu probleme financiare, au crescut prețurile și de 15 ori. Care este perspectiva pentru perioada următoare.
Transportatorii rutieri au decis ca, pe 18 aprilie, să protesteze din nou la nivel național, cu blocarea unor drumuri de către mai multe mii de autovehicule, cerând diminuarea tarifelor RCA și acuzând Guvernul, Parlamentul și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că nu au avansat nicio soluție în acest sens.
Tarifele polițelor de răspundere civilă auto (RCA) pentru transportatori au înregistrat creșteri de până la 256%, din iunie 2015 până în ianuarie 2016, în cazul transportului rutier de călători, reiese din Raportul investigației privind sectorul asigurărilor auto din România realizat de Consiliul Concurenței.
Frecvența daunelor în cazul transportatorilor rutieri este de șase ori mai mare comparativ cu segmentul persoanelor fizice, potrivit statisticilor la nivelul portofoliului RCA al UNIQA Asigurări. Situația a generat despăgubiri egale cu nivelul subscrierilor și pierderi de 100 milioane de lei în perioada 2012-2015, a anunțat asigurătorul.
Atât Consiliul Concurenței, într-o investigație ale cărei concluzii au fost făcute publice, cât și Autoritatea de Supraveghere Financiară, într-o scrisoare trimisă asigurătorilor și consultată și de Profit.ro, remarcă faptul că formulele aplicate de companii pentru calculul primelor RCA nu reflectă riguros riscurile pe care și le asumă cu fiecare șofer în parte. Criterii, cum ar fi puterea motorului sau vechimea în trafic a șoferului, nu sunt prezente în calcule, în timp ce sistemul bonus/malus, construit pentru a diferenția șoferii predispuși la accidente de cei cu un istoric de daună curat, este ignorat aproape complet.
Tarifele polițelor RCA pentru transportatorii auto au crescut chiar și de 4-5 ori în ultima perioadă, situație în urma căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va iniția, în decembrie, controale la asigurători pentru a identifica motivele majorării.